toamnă
ALINA MANOLACHE
Alina Manolache este regizoare, artistă și profesoară, cunoscută pentru munca sa la intersecția dintre documentar și cinema experimental. După ce a studiat artele plastice, a făcut tranziția către filmul de non-ficțiune, iar de atunci a regizat un spectru larg de filme celebre: Lost Kids on the Beach (IDFA 2020), End of Summer (Visions du Reel 2016), I AM HERE (Jihlava 2020), 3 Dialogues About the Future (Kasseler Dokfest 2022), numind doar câteva dintre ele. Filmmaker Magazine a recunoscut-o ca fiind una dintre primele regizoare din cadrul IDFA 2020, iar lucrările sale au fost prezentate în The Guardian, Calvert Journal, Vice, AEON, printre altele. A contribuit ca regizoare de documentare web la platforme globale precum VICE și The Guardian, a fost artistă în rezidență la Paris și a fost membră al juriului la festivaluri apreciate, precum CPH:DOX sau Mons Film Festival. A conceput și a susținut cursuri și ateliere în întreaga lume și a colaborat cu școli de artă de profil din Elveția, Danemarca, Germania și România. În prezent, lucrează la cel de-al doilea lungmetraj documentar al său, „A Summer of Nothing”, și predă studenților de la masteratul în film la HSLU Luzern, Elveția. În timpul rezidenței, Alina a avut ocazia să avanseze lucrul la un proiect de film ce explorează relația sa cu un tărâm îndepărtat, pornind de la o hartă și un glosar de termeni, care au evoluat pe măsură ce a aprofundat cercetarea. Studiind cărți relevante pentru cercetarea sa, a schițat o posibilă structură narativă și un concept de abordare vizuală, pornind de la materialele adunate. Rezidența i-a oferit ocazia de a lucra într-un ritm concentrat și de a contura o viziune mai clară asupra direcției artistice a proiectului. Un punct de referință important l-a reprezentat primul său lungmetraj, „Lost Kids on the Beach”, al cărui proces de cercetare a urmat un parcurs similar. La Șona, liniștea și izolarea rurală au fost surse de inspirație esențiale, ajutând-o să contureze proiectul. Spațiul a generat idei noi, iar imersarea în mediul rural i-a permis să se conecteze mai profund cu subiectul cercetării. Mai mult, cercetarea a fost alternată cu activitatea sa pedagogică, pregătind în perioada respectivă un curs de film documentar experimental. În paralel, a rămas implicată și în post-producția celui mai recent film de lungmetraj al său, „O vară de nimic”, cu premiera în 2025.
NICOLETA MOISE
Nicoleta Moise (n. 1989) este artistă și autoare care trăiește și lucrează în București. Practica ei combină lucrul cu arhivele, video și text, pentru a face vizibile povești mai puțin cunoscute care necesită timp și o muncă atentă, îndelungată. Este fosta co-fondatoare a revistei queer-feministe CUTRA. Scrie ocazional pentru Scena9 și alte publicații internaționale. O selecție a proiectelor sale includ: Memoria Lumii (2021), s+s=bff, Liga Femeilor Gorjene (2020), Nu sînt deplin fericită decât aici, în țara mea (2016) și Nu-mi place numai marea, dar și muntele! (2014). În rezidență, Nicoleta a reflectat asupra experiențelor adunate în rezidențele artistice la care a participat în ultimii 10 ani, întâmplări pe care și-a propus să le adune sub forma unui eseu. Procesul a pornit de la dorința de a înțelege mai bine motivele care au determinat-o să participe în rezidențe, impactul pe care l-au avut asupra practicii sale, dar și cum a gestionat momentele dificile. Trecând prin textele adunate până acum, a avut ocazia să observe o schimbare în modul în care scrie, instrumentul ei de lucru. Și-a propus să conceapă eseul și ca o resursă utilă și altor artiști interesați de rezidențe, cu informații pe care și-ar fi dorit și ea să le cunoască înainte. Pentru Nicoleta, Șona AIR a fost prima rezidență în mediul rural, dar a rămas deschisă pentru spontaneitate și imprevizibil, fiind curioasă cum îi va influența această experiență modul de lucru. S-a bucurat de lucrurile esențiale, și-a ascuțit capacitatea de a observa și a găsit liniștea și spațiul necesare pentru a lucra la eseul său, reușind să contureze structura, luând inspirație și din alte texte pe care le-a scris anterior. În paralel, Nicoleta a continuat lucrul la un proiect de cercetare demarat în 2022 împreună cu Luiza Vasiliu, care analizează modul în care arta și jurnalismul se intersectează în cultura contemporană, sugerând posibilitatea unei noi discipline. Discuțiile lor au adus perspective noi și impulsul necesar pentru o următoarea etapă a proiectului.
primăvară
SORINA VAZELINA
Sorina Vazelina (n. 1986) e jumătate designer grafic, un sfert ilustratoare și o pătrime autoare de benzi desenate. Absolventă a Facultății de Arte și Design, din cadrul Universității de Vest, Timișoara și a masteratului în Arte Grafice la Universitatea Națională de Arte București, Sorina explorează ilustrația și banda desenată, dezvoltând lucrări care adesea combină subiecte sociale și antropologice. S-a format ca artistă experimentând în redacțiile Scena9, DoR, Vice, dar și prin colaborări pe diverse materiale culturale pentru publicații, festivaluri și edituri. De-a lungul anilor, a adunat experiență în producția cărții de artist, primind premii la concursurile organizate de Cele Mai Frumoase Cărți din România pentru cel mai bun ilustrator pentru volumul Old Farts, respectiv premiul I la secția carte de artist pentru Cutia. Între 2012 și 2021, a înființat alături de Grigore Liteanu atelierul de serigrafie primitivprint, prin care au contribuit la scena alternativă locală de tipar. Din anul 2022, lucrează ca graficiană la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț. În 2023, Sorina împreună cu bunica sa colaborează la un proiect transgenerațional Exerciții pentru bunici și nepoți, expus în cadrul Bienalei de artă contemporană Art Encounters 2023. În cadrul rezidenței, Sorina Vazelina a lucrat la asamblarea a 40 de pagini de bandă desenată. Acestea reprezintă introducerea din volumul dedicat subiectului morții în diverse culturi și perioade, un volum de comics și narațiuni vizuale, imprimate în formate diferite și tehnici mixte. Paginile structurează mai multe teme și reflecții acumulate peste ani care au condus-o pe Sorina să le conecteze într-o serie de benzi desenate: frica de moarte și cum ne afectează percepția sfârșitului viața de zi cu zi, felul în care se transformă satul românesc, arhiva de 6-7 cimitire documentate în ultimii ani, ritualuri, meșteșuguri, tradiții, locuri. Materialul realizat pe perioada rezidenței a ajuns să fie punctul de pornire pentru zine-ul #4 din seria While We Wait. Această publicație face parte dintr-o serie editate în formate diferite, adaptate mesajului și alese de Sorina. Pe parcursul rezidenței, Sorina a realizat și o serie de post-its cu drumurile parcurse în împrejurimile Șonei, cu câinele ori singură. Imaginile, realizate cu pensula japoneză, au fost făcute ca un exercițiu: de ancorare în prezent, de acomodare la tehnica de desen, de observație și admirație a naturii.
SUPER:SERIOS
Super:Serios este un colectiv de artiști și arhitecți care se implică în spațiul public prin strategii ludice. Fondat în 2017, colectivul a dezvoltat tactici și metodologii care implică jocuri referitoare la mediul în care trăim, fie el urban, social sau politic. În rezidență au participat doi membri ai colectivului Super:Serios, Maria Mandea și George Marian. Maria Mandea (n.1991) este artistă și cercetătoare, lucrează cu mediul jocului. După ce a studiat Design de produs la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu (2017), a elaborat o teză de doctorat despre designul pentru joc la Universitatea Națională de Arte București. În prezent, predă la masterul Art of Game Design la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale" București. În 2012, a creat Micul Haos, un proiect de design de jucării bazat pe un concept original aflat la granița dintre jucării și obiecte de artă participativă. Este vicepreședinta asociației Laborator Artistic și co-fondatoare a spațiului Știrbei47. În 2023 a inițiat Institutul Jocului. Maria lucrează cu mediul instalațiilor interactive la scară largă (Divided, 2020, Aproape Departe, 2020, System in the Room, 2020, Rousseau Game, 2022). Lucrările ei au fost expuse la nivel național și internațional atât în cadre formale, cât și neconvenționale: Muzeul Național de Artă Contemporană București, Centrul Ars Electronica, în spațiul public din orașe precum București, Timișoara și Matera, Italia și pot fi găsite în colecțiile publice ale muzeelor (MNAC, Centrul Ars Electronica). George Marian Preduț (n. 1991) este un artist care lucrează cu mediul textil și fotografie analogică. Cu un interes în zona de fotografie în mediu urban și transferul ei în mediu textil, George a studiat Arte și Design Textil (Universitatea Națională de Arte București) și Psihologie (SNSPA București). Ca student Erasmus la Facultatea de Arte din Grenoble, a dezvoltat un proiect axat pe spațiul public - privat, denumit Balcoane, proiect expus și la Unagaleria. La Art Quarter în Budapesta a documentat munca artiștilor rezidenți, fotografiile fiind expuse în 2018 în expoziția Progress. Din 2011 păstrează un jurnal de fotografie analogica pe ilikegoodstories.com. Fotografiile sale surprind peisajul, arhitectura si arta in spatiul public dintr-o perspectivă observațională, poetică și subversivă, a ochiului care vede. Maria și George au dezvoltat un proiect colaborativ de cercetare artistică în cadrul rezidenței Șona AIR. Intitulat Persona și locul - căutări printre personaje și spații, acesta care explorează relația dintre figură și loc, dintre corp și teritoriu, dintre personaj și spațiu, prin observații în mediul de lucru, documentare fotografică și mici intervenții temporare in-situ. Cercetarea îmbină două proiecte în care lucrează artiștii: proiectul de design de jucării Micul Haos (2013-prezent), un concept original aflat la granița dintre jucării și obiecte de artă participativă, și ilikegoodstories (2011-prezent), un proiect de documentare fotografică narativă în mediul analog. Prin explorarea liberă și prin metode ludic-participative, artiștii au investigat modul în care identitatea personajului se crează în relație cu locuirea spațiului, contextul spațial influențează percepția și reprezentarea figurii și modul în care personajele și spațiile se definesc reciproc în cadrul unei narațiuni vizuale. Căutările au fost făcute în relație cu caracterul specific al satului și al locuitorilor din Șona, intervenția prin integrarea în spațiu a unor personaje construite și fotografierea acestora au construit o arhivă de imagini și concluzii în jurul cercetării.
